Regulament deseuri ambalaje excesive

Ambalaj excesiv: risipă de resurse și încălcarea normelor UE privind ambalajele

a group of russian nesting dolls sitting on a table

Prezentarea Spetei

Un caz frecvent raportat de consumatori pe platforme sociale și în studii este livrarea unui produs mic, cum ar fi o husă de telefon, într-o cutie de carton de dimensiuni mari, umplută cu materiale de umplutură. Acest tip de practică este comun în comerțul electronic, mai ales la livrările transfrontaliere din UE sau din afara UE.

Regulamentul (UE) nr. 40/2025 privind ambalajele și deșeurile de ambalaje a intrat în vigoare la 11 februarie 2025, dar prevederile sale se aplică în mod general începând cu 12 august 2026, oferind o perioadă de tranziție de 18 luni pentru adaptare. Aceasta înseamnă că obligațiile legate de ambalajele excesive (Articolele 10 și 24) vor deveni obligatorii pentru comercianți, fabricanți și importatori de la această dată, cu excepția cazului în care sunt specificate termene etapizate.
Totuși, anumite obligații pot avea termene de implementare variabile:

1 ianuarie 2030: Termenul limită pentru ca toate ambalajele introduse pe piață să fie reciclabile într-un mod economic viabil și să respecte cerințele de minimizare a greutății și volumului (inclusiv reducerea spațiului gol) iar operatorii economici care umplu ambalaje grupate, ambalaje pentru transport sau ambalaje pentru comerț electronic se asigură că proporția maximă a spațiului gol, exprimată în procente, este de 50 %.

1 ianuarie 2030: Obligații specifice pentru sectorul HORECA, cum ar fi oferirea opțiunii clienților de a aduce propriile recipiente pentru reumplere fără costuri suplimentare.

Prevederi Legale Regulamentul (UE) nr. 40/2025 privind ambalajele și deșeurile de ambalaje

Articolul 10 – Cerințe privind reducerea la minimum ambalajele:

Stabilește obligația pentru fabricanți și importatori de a reduce la minimum greutatea și volumul ambalajelor introduse pe piață, asigurându-se că acestea îndeplinesc funcționalitatea dorită fără a depăși cerințele minimale privind materialele și formă. Aceste prevederi vizează prevenirea risipei de resurse și reducerea spațiului gol inutil.

Articolul 24 – Obligația legata de ambalaje excesive:

Art. 24 completează art.10, subliniind cerințele de minimizare a ambalajelor și eliminarea ambalajelor excesive, cu accent pe proiectarea sustenabilă a ambalajelor si asigurarea pentru ambalaje pentru transport sau pentru comerț electronic ca proporția maximă a spațiului gol, exprimată în procente, este de 50 %.

Sancțiuni

În temeiul art. 68 din Regulamentul (UE) nr. 40/2025 privind ambalajele și deșeurile de ambalaje, până la 12 februarie 2027, fiecare stat membru trebuie să stabilească sancțiuni eficace, proporționale și cu efect de descurajare.

În România, sancțiunile specifice vor fi probabil reglementate prin legislație națională care completează Regulamentul (UE) 2025/40. Pana atunci, Legea nr. 249/2015 privind gestionarea ambalajelor și deșeurilor de ambalaje prevede amenzi pentru încălcarea dispozițiilor legale privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje.