Neîntreținerea lacurilor și spațiilor verzi din interiorul localității
Neîntreținerea lacurilor și spațiilor verzi din interiorul localității
Prezentarea Spetei
În urma unui control tematic efectuat de comisarii Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Constanța, în vara anului 2025, la o unitate administrativ-teritorială din județul Constanța, s-a constatat că autoritatea publică locală nu a luat nicio măsură concretă pentru întreținerea și curățarea unui lac natural din interiorul localității, aflat în administrarea sa.
La data controlului, luciul de apă era acoperit în proporție de aproximativ 60% cu alge și vegetație acvatică invazivă, apa prezenta indicatori de calitate depreciați, mirosuri neplăcute și turbiditate ridicată, iar malurile lacului erau poluate cu deșeuri depozitate necontrolat. Primăria nu intervenise cu nicio acțiune de curățare sau întreținere în ultimii doi ani, în ciuda reclamațiilor cetățenilor, neglijând astfel îmbunătățirea microclimatului urban și menținerea curățeniei localității.
Prevederi Legale OUG nr. 195/2005 privind protecția mediului, cu modificările și completările ulterioare
Art. 96 alin. (2) pct. 3:
(2) Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei (RON) la 10.000 lei (RON), pentru persoane fizice, şi de la 30.000 lei (RON) la 60.000 lei (RON), pentru persoane juridice, încălcarea următoarelor prevederi legale: (…)
3. obligaţiile autorităţilor administraţiei publice locale privind îmbunătăţirea microclimatului urban, prin amenajarea şi întreţinerea izvoarelor şi a luciilor de apă din interiorul localităţilor şi din zonele limitrofe acestora, de a înfrumuseţa şi proteja peisajul, de a menţine curăţenia localităţilor;
Sanctiuni OUG nr. 195/2005 privind protecția mediului, cu modificările și completările ulterioare
Fapta descrisă constituie contravenție iar sancțiunea aplicabilă este amendă contravențională de la 5.000 lei la 10.000 lei pentru persoane fizice și de la 30.000 lei la 60.000 lei pentru persoane juridice.
Constatarea contravenției și aplicarea sancțiunii se realizează de comisarii Gărzii Naționale de Mediu, conform art. 97 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 195/2005.
Ai văzut o problemă similară în comunitatea ta?
Ajută-ne să intervenim, trimite o sesizare.